Tartă cu caise

977
tartă cu caise

Câte multe dulciuri poți face cu fructe, uneori rămân uimită. Poți să le combini, să le faci separat, oricum tot delicios o să fie. Una dintre cele mai cunoscute variante de a folosi fructele într-o prăjitură este tarta cu fructe. Una dintre principalele mele subcategorii ale acesteia este această tartă cu caise. Pe cât de simplă și rapidă, pe atât de repede se și mănâncă toată. Spor la gătit!

Ingrediente Tartă cu caise
  • 250 g făină
  • 125 unt
  • un ou (sau doar două gălbenușuri)
  • o lingură, maxim două de apă rece
  • un vârf de sare
  • două linguri de zahăr (pudră sau foarte fin)
  • 500 g caise proaspete
  • 5 linguri zahăr tos
  • zahăr pudră, pentru decor
Mod de preparare

Pentru a face aluatul amestecăm prima dată făina, sarea și zahărul. După ce am amestecat bine cele trei ingrediente, adăugăm și untul. Untul trebuie să fie rece, deci va fi adăugat direct din frigider și va fi împărțit în cubulețe uniforme. Incorporăm foarte bine untul în amestecul de făină, zahăr și sare. Nu avem în gând să topim untul deci amestecăm foarte, foarte repede și adăugăm oul sau gălbenușurile. Amestecăm foarte bine și foarte repede.

Adăugăm și apa. Aceasta rândul ei se recomandă a fi foarte rece. După ce am incorporat apa și untul ne apucăm să frământăm puțin aluatul, direct pe un blat de lucru. Când am terminat de frământat aluatul, cât să se lege, îl înfășurăm într-o folie de plastic și îl lăsăm pentru 20 de minute la rece.

După cele 20 de minute îl modelăm în forma pentru tartă și îl punem la cuptor. Aici va sta tot aproximativ 10 minute, la 180 de grade. Între timp spălăm caisele, le tăiem și le amestecăm cu 4 linguri de zahăr. Le punem peste aluat și le lăsăm la cuptor la temperatură medie. Pot fi servite alături de înghețată, mai ales de vanilie. Poftă bună!

DISTRIBUIȚI