Pulpe de pui umplute cu ciuperci și cașcaval

2926
pulpe de pui umplute

Putem face uneori, chiar și cu cele mai simple ingrediente, o masă minunată. Deși nu sunt păreri foarte bune despre pulpele de pui, fiind considerate drept ceva nu foarte sofisticat, acestea pot să ne uimească. Un bun exemplu sunt aceste pulpe de pui umplute cu ciuperci și cașcaval. Rezultatul este unul neașteptat!

Ingrediente

  • 4 pulpe de pui întregi (pulpa superioară și ciocănelul)
  • 4 căței de usturoi
  • 200 g ciuperci
  • 200 g cașcaval
  • o ceapă mare
  • jumătate de ardei kapia
  • pătrunjel
  • rozmarin
  • sare și piper după gust
  • ulei
  • opțional: vin

Mod de preparare:

Începem cu umplutura pentru pulpă. Curățăm ceapa, o tocăm mărunt și o punem la călit cu puțin ulei. Dacă optăm pentru ciuperci proaspete, acestea ar fi bine să fie fierte înainte și apoi tăiate. Dacă alegem ciuperci din conservă, doar le tăiem puțin mai mici. Punem ciupercile pe foc lângă ceapă. Punem sare și piper după gust. Dacă vreți puteți adăuga și 150-200 ml vin alb. Amestecăm și apoi tăiem în cubulețe ardeiul kapia. Acesta va fi adăugat lângă ceapă pentru încă un minut. Apoi luăm umplutura de pe foc și ne apucăm de pulpe.

Pulpele le spălăm bine și le curățăm. Trebuie să fim foarte atenți pentru a fi siguri că nu rămân urme de puf (pene) pe ele. Acum vine parte puțin, puțin mai dificilă: îndepărtarea osului. O să vrem să îndepărtăm doar osul din pulpa superioară, deci începem prin a cresta puțin carnea cât să ajungem la os. Scoatem cu grijă osul din pulpă. Dacă buzunărelul format este încă prea mic se mai poate cresta cu grijă carnea. Atenție însă să nu se ajungă aproape de piele și pulpa noastră să se rupă de la umplutură.

Umplutura, după ce s-a răcit, o amestecăm cu cașcavalul ras, pătrunjelul proaspăt și rozmarinul tăiat mărunt. Se mai pot condimenta pulpele cu sare și piper după gust (atenție însă că am pus și în umplutură). Se pune compoziția de ciuperci în buzunăraș și se prind cu scobitori pe margine, cât să nu iasă umplutura.

Separat se ia o tigaie mai mare (să fie folosită și la cuptor) și se adaugă pulpele. Se prăjesc 2 minute pe fiecare parte și apoi se pun la cuptor pentru cam 15 minute. Înainte de a le pune la cuptor putem pune usturoiul pisat pe ele, se mai pot condimenta puțin și aici ar fi bun puțin vin.

Se servesc lângă o garnitură și o salată. Poftă bună!

DISTRIBUIȚI