Prăjitură cu mere

2407
Prăjitură cu mere
Un desert al copilăriei, cel puțin pentru mine, această prăjitură cu mere îmi aduce aminte mereu momentele când mama îmi făcea diverse prăjituri. Una dintre cele mai rapide, dar care avea și ca rezultat ceva extrem de bun, era această prăjitură cu mere. Parcă doar vorbind și deja simt mirosul pe care-l are imediat ce este gata.

Ingrediente Prăjitură cu mere

  • 1 kg mere
  • 2 căni de făină
  • 2 ouă
  • o cană de iaurt
  • o esență de rom
  • un praf de copt
  • jumătate de cană de zahăr
  • jumătate de cană de ulei
  • coajă de portocale

Mod de preparare:

Prima dată trebuie să fie bătute ouăle. După ce le-am bătut bine, exact ca pentru omletă, punem zahărul. Eu am folosit aproximativ jumătate de cană de zahăr. Am folosit o cană pentru toate ingredientele, iar aceasta este de cam 250 ml (o cană normală). Am amestecat bine zahărul cu ouăle și am pus uleiul. După ce am mai amestecat 2-3 minute am pus și iaurtul.

Făina trebuie amestecată cu praful de copt și apoi cernute. Făina a fost adăugată de mine treptat în timp ce amestecam. Punem și esența de rom și coaja de portocale și amestecăm până este gata aluatul.

Pentru compoziția de mere avem nevoie de un kg de mere răzuite. Eu le-am lăsat cu tot cu coajă, aceasta are foarte multe vitamine și nu rămâne tare după ce o pregătești. Dacă le punem cu tot cu coajă recomand ca acestea să fie spălate extrem de bine, mai ales dacă sunt din comerț și nu din grădina ta. Călim puțin merele cu zahăr și adăugăm opțional puțină scorțișoară (eu nu prea folosesc, nu-mi place, dar dacă sunteți fani acum este momentul să puneți). Zahărul se adaugă în funcție de cât de acre sunt merele și cât de dulce vrem să fie prăjitura.

Pregătim o tavă unde punem jumătate din compoziția de aluat. Aceasta va fi pusă la cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 10 minute. Scoatem și punem umplutura de mere și restul de aluat deasupra. Lăsăm la cuptor pentru alte 20 de minute.

La final se servesc cu zahăr pudră sau exact cum le-am scos din cuptor. Poate fi mâncată atât rece cât și caldă. Poftă bună!

DISTRIBUIȚI