Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

2459
Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

Biserica Sfântului Mormânt este un punct de reper pentru tot ce înseamnă credinţa noastră, fiind considerat punctul de plecare pentru credincioşii din întreaga lume. Cunoscută şi sub numele de Biserica Învierii, este locul unde s-a întâmplat cea mai mare minune din istorie. Ceea ce rămâne fascinant în momentul actual este minunea care continuă în fiecare an să ofere o speranţă celor cu credinţă: Lumina Învierii.

Biserica Sfântului Mormânt sau Biserica Învierii

Biserica Sfântului Mormânt este denumirea mai oficială a lăcaşului de cult. Totuşi am putea spune că varianta preferată de credincioşi este cea de Biserica Învierii. Motivul pentru care este preferată această variantă este unul destul de simplu. În loc să se pună în evidenţă partea mai rea a locului (locul unde a fost omorât Iisus) se preferă o variantă mai pozitivă. Astfel, considerăm mai importantă minunea Învierii şi preferăm a sărbătorii această parte.

Biserica se află în Oraşul Sfânt, pilonul credinţei şi o capitală a religiei. Aceasta se află în interiorul fortidicaţiilor Oraşului Vechi al Ierusalimului, cu rol parcă protector al celui mai important lăcaş de cult. Biserica atrage anual foarte mulţi credincioşi din lumea întreagă. Două puncte extrem de importante pentru ei se află aici. Este vorba despre Golgota, locul unde a fost răstignit Iisus, dar şi despre Mormântul Domnului.

Date istorice privind construirea locului

Începutul clădirii văzute de noi astăzi, se află chiar prin anul 335. Un templu păgân de închinare la, cel mai probabil, zeiţa Afrodita, era până în acel moment în locul unde astăzi se află Biserica. Constantin cel Mare este cel care a ordonat începerea construirii Bisericii. Mama sa, Sfânta Împărăteasă Elena, mergând să vadă locul a descoperit Crucea Domnului.

Cea mai veche minune de după Învierea Domnului – Lumina Învierii sau Focul Sfânt

Punctul culminant al locului este în Sâmbăta Mare a Paştelui ortodox. Atunci, în fiecare an, se întâmplă cea mai veche minune de după Înviere, Lumina Învierii. S-ar spune că primul care a văzut minunea ar fi fost chiar Apostolul Petru, undeva prin anul 34. Prima descriere a miracolului, făcută de călugărul Daniil de origine rusă, datează din 1106.

În ceea ce priveşte Focul Sfânt sau Lumina Învierii au existat multe voci care au ţinut să susţină că minunea este un fals făcut pentru sume de bani. Cât de real sau de fals este, nu am să încep să vorbesc. Ceea ce contează din punctul meu de vedere este ca cei care cred să creadă în continuare, fiind o speranţă pentru ei şi pentru toţi creştinii din lume. Cei care nu cred, dacă au motive solide să nu creadă, nu am să încerc eu prin acest articol să schimb această credinţă.

DISTRIBUIȚI