Înghețata – Istoria ei și diferența dintre rețeta originală și cea actuală

564
înghețata

Înghețata este un deliciu savurat până și de cei mai pretențioși dintre noi. Acest lucru se datorează în principal diversității de gusturi, ceea ce duce la satisfacerea fiecărei persoane. Dar s-a întrebat vreodată cineva cum s-a ajuns pentru a se crea înghețata? De unde provine aceasta și mai ales care este rețeta originală? Eu sincer m-am gândit, m-am documentat și m-am gândit să împărtășesc asta cu voi.

Mic istoric cu și despre înghețată

Pentru a se ajunge la a descoperi lucruri noi trebuie să știm ceea ce a influențat descoperirile anterioare care au avut parte de succes. Dacă este să ne gândim la ce era înghețata, cu siguranță trebuie să ne uităm la mii de ani în urmă, în China. Aceasta era foarte diferită de modul cum este acum privită. În Europa a fost adusă de călătorul faimos Marco Polo. Acesta a adus rețeta în Italia și a mai trebuit doar un pas ca aceasta să ajungă în toată Europa.

Deși succesul acestui preparat a fost unul garantat, el se adresa mai mult celor cu un statut financiar superior. Principalul motiv pentru care oamenii de rând nu-și permiteau înghețata, era datorită ingredientelor sale. Înghețata a ajuns să fie și foarte scumpă, mai ales vara când nu existau condiții de depozitare a zăpezii/gheții.

Cum a ajuns înghețata accesibilă?

Apogeul în ceea ce privește acest desert a fost atins prin 1560 când un doctor spaniol, care trăia însă în Roma, a reușit să descopere ceva ce avea să schimbe modul cum era văzută înghețata. Acesta a descoperit că dacă amesteci gheața sau zăpada cu diferite săruri alese, aceasta va îngheța mai repede alimentele. După această descoperire înghețata a fost din ce în ce mai des făcută, diversificată cu diferite arome și s-a produc o mărire a dozei realizate. Mărind producția, a scăzut prețul, iar aceasta a devenit ceva accesibil și pentru oamenii de rând.

Rețeta originală – simplu și gustos

Rețeta originală, cea provenită din China, era realizată din orez fiert bine în lapte. Acest orez era amestecat cu multe arome și pus să se răcească. Pentru că acest lucru se întâmpla acum mii de ani, singura modalitate de a răci suficient înghețata era să folosești zăpadă. Compoziția de orez cu arome ajungea în zăpadă, iar după ceva timp se forma înghețata. Aceasta era preparată exclusiv pentru familia regală sau pe stradă.Astăzi există o diversitate de rețete și moduri de formare, consumare pentru înghețată.

 

DISTRIBUIȚI