Cum îți poți ajuta copilul să se îndrepte spre succes?

617
succes

Viața de părinte este dificilă, nimeni nu cred că a spus că ar fi ușoară. Mereu cu gândul la copil, încercând să facem totul în locul lui, să-l protejăm, uneori ajungem să greșim. Uneori dorim a crea o bulă unde să-l ținem, departe de realitate, mereu al nostru și mereu protejat. Ceva toxic pentru el, deoarece trebuie să ajungă să-și trăiască propria viață. Pentru a avea succes, pentru a nu fi doar un copil dependent de familie, trebuie să avem în vedere câteva aspecte.

Planurile trebuie să înceapă chiar înainte de a se naște copilul

Primul obiectiv pe care trebuie să-l realizăm, poate chiar înainte de nașterea copilului, este să înțelegi că acel copil are viața lui. Mai exact, te rog, nu încerca să-ți trăiești viața prin viața lui. Nu încerca să-l faci să realizeze ceea ce tu ți-ai propus, dar nu ai reușit. Dacă tu ai vrut să fii medic, dar nu ai reușit, nu-l obliga pe el să facă asta. Va ajunge să fie într-o contradicție cu ceea ce își dorește el, ceea ce va duce la un conflict părinte-copil. Dacă totuși va accepta să facă ceea ce tu îți dorești, va face toată vița ceva ce nu își dorește. Mai ales dacă și tu ai trecut prin experiența de a face ceea ce nu-ți dorești, trebuie să știi cât de dificil este.

Imediat ce acesta s-a născut, trebuie să fim pregătiți de o viață în care să sprijinim, dar mai ales să învățăm când să facem asta. Copil învață primele lucruri esențiale alături de părinte. Mama și tata vor fi acolo pentru el când învață să meargă, să vorbească, să se joace. Mereu vor fi acolo, iar el trebuie să știe asta. Dar mai important, el trebuie să știe că mama și tata îl susțin, dar nu fac lucrurile în locul lui. Lasă-l să încerce. Chiar dacă pică o dată sau de două ori nu pățește nimic. El se oprește singur când obosește, nu îl oprim noi pentru că știm mai bine când e obosit.

Momentul în care realizăm că al nostru copil crește

Apoi vom ajunge într-un moment în care acesta va crește, va avea puterea să conștientizeze ce se întâmplă în jurul lui. Știu că este greu, dar cu pași mici trebuie să realizezi că el trebuie să devină adult responsabil. Încearcă să-l asculți. Poate avea niște idei uriașe, doar că noi le ignorăm. Dacă acasă ideile sale sunt ignorate, la școală profesorul îi reproșează că ideile sale nu sunt conform mulțimii, când crezi că el își va mai spune idea.

De aici pornim și către un alt aspect important: să-l înveți că este perfect normal să fii diferit. Nu toți suntem la fel. Dacă am fi toți la fel nu ar exista persoane de succes. Este normal să se întâmple asta.

Competiția cu el în loc de competiția cu cei din jur înseamnă proces spre succes

Învață-l să fie într-o competiție cu el. De cele mai multe ori chiar noi suntem cei care pornim competiția cu cei din jur. „Dar X cât a luat?”, „El de ce poate și tu nu?”. Încearcă ca, în loc să spui asta, să spui „Cum te-ai descurcat înainte la această materie?”. Dacă vezi un progres trebuie să-l feliciți, să-l faci și pe el să-l observe. Dacă este exact opusul trebuie să vezi, împreună cu el, care ar putea fi problema. Așa, cu siguranță, va avea o gândire dezvoltată spre succes.

Poți să-l faci mândru că îi ești părinte!

În final, vreau doar să mai fac câteva precizări. Pentru a ajuta copilul a spre îndrepta spre succes, trebuie să nu uităm să-l vedem ca pe un egal. Să nu uităm că acel copil nu mai trebuie să se simtă dependent de familie, trebuie să preia greutățile vieții în mâinile sale. Trebuie, mai presus de orice, să-l respectăm, iubim și să avem încredere în el că se poate descurca și singur. Doar atunci, când va fi împlinit în viață, va veni cu siguranță să spună: „Mulțumesc mamă, mulțumesc tată!”

 

 

DISTRIBUIȚI