Cele patru concepte fundamentale din Pedagogia Step-by-Step

1405
Pedagogia Step-by-Step

Pentru o mai bună alegere în ceea ce privește educația unui copil, trebuie să cunoaștem și ce alternative există în România, dar și conceptele pe care se bazează. Pornind de la această idee m-am gândit să prezint baza pentru ce este astăzi Pedagogia Step-by-Step. Această pedagogie este cunoscută în România și în lume datorită modului de educare a copilului.

Cele patru concepte fundamentale pe care se bazează Pedagogia Step-by-Step sunt: preocuparea, comunicarea, relațiile și comunitatea.

  1. Preocuparea

Preocuparea este văzută în alternativa Step-by-Step din două perspective: preocuparea față de propria persoană și preocuparea față de persoanele de jur. Acestea două se află în strânsă legătură, iar pedagogia Step-by-Step le dezvoltă atât prim modul de abordare al „disciplinelor”, cât mai ales prin atitudinea educatoarei. Prin citire și scriere se urmărește posibilitatea de a formula oral sau scris opinia copilului. Prim matematică se învață gândirea logică în rezolvarea de probleme, dar și acceptarea altor soluții. Preocuparea pentru mediu și animalele din jur se dezvoltă cu ajutorul științei. Prin istorie se urmărește dobândirea respectului pentru tot ce a făcut posibil prezentul. Emoțiile și ideile pot fi exprimate și prin artă, desen. Se învață și despre cultura altor țări pentru a observa lucrurile pe care le au în comun.

  1. Comunicarea

Prin comunicare se formează limbajul copilului, dar și modul cum își însușesc lumea exterioară. Copilul va utiliza gândirea preponderent cu ajutorul limbajului. Aceste gânduri au făcut pentru Pedagogia Step-by-Step atât de importantă comunicarea și au dus la prioritatea educatorului de a îl stimula să comunice. Copilul va prelua inițiativa doar în momentul în care vor fi siguri să se descurcă să comunice, deci învățătoarea trebuie să îl ajute să-și dezvolte capacitatea de a comunica. Asta va duce la reușita în învățare, ei punând liber întrebări când nu înțeleg, dar și la rezolvarea de conflicte folosind limbajul.

  1. Relațiile

Mai important decât ceea ce acumulează nou copilul este cum reușește să lege asta de experiența veche. Ei trebuie de la început să înțeleagă că totul în lume se petrece prin interacțiune, totul este legat. Când reușesc să lege ceva nou de o experiență veche aceștia reușesc să facă apel la tot ceea ce au învățat și își asigură înțelegerea. În alternativa Step-by-Step acest lucru se face prin unitățile tematice. Așa se studiază un subiect în toate cele cinci domenii: matematică, comunicare, studii sociale, știință și arte.

  1. Comunitatea

Fiecare clasă trebuie văzută ca o comunitate, ceea ce se și întâmplă în Step-by-Step. Ei trebuie să coopereze în formarea acestei comunități. Cel mai important este însă ca fiecare elev să se simtă membru al comunității. Să simtă că poate să contribuie la comunitatea clasei atunci când este nevoie, iar ceea ce vor face va fi apreciat corect. Prin acest mod copilul va fi mai adaptabil ca adult.

DISTRIBUIȚI