Stațiunea Trei Ape – Paradisul din Banatul Montan

391
Stațiunea Trei Ape

În încercarea de a scăpa de monotonia orașului, de aglomerație și de gălăgie, am căutat un loc în care să-mi pot încărca energia. Căutând așa am dat de Stațiunea Trei Ape, un loc de care m-am îndrăgostit imediat ce am văzut prima poză cu ea. Căutând să văd de ce este atât de populară, mi-am dat seama de frumusețea naturii. Aceasta poate fi găsită în orice colț din stațiune. Apa limpede ce-și formează parcă loc între copacii veșnic verzi, formează un cadru de vis. Unde mai punem că e destinația perfectă pentru orice anotimp, din punctul meu de vedere.

Stațiunea Trei Ape – Atât de aproape să te pierzi în mijlocul naturii departe de tehnologie

Stațiunea Trei Ape se află la aproximativ 37 km de orașul Reșița, 150 km de Timișoara și 40 km de Caransebeș. La aproximativ 4 sau 5 km se află Gărâna, un alt loc minunat pe care ar fi foarte fain să-l vezi. Fiind aproape de orașe mari nu este o mirare că mai tot timpul se găsesc cei care să vină pentru a-și petrece câteva zile pe malul lacului. Nici nu mai vorbesc despre cât de mult de poate încărca un weekend aici, ca mai apoi să ai energie toată săptămâna. Mai ales vara când cei din Timișoara știu ce căldură trebuie să înduri. Nu ar fi păcat un weekend să nu te regăsești undeva într-un loc răcoros? Unde mai pui că poți să te scalzi în apele lacului care dă numele stațiunii. Încearcă doar să-ți imaginezi o vacanță la poalele Munților Semenic.

Stațiunea Trei Ape poartă numele dat de lacul care scoate stațiunea din anonimat. Acum o întrebare, firească aș putea spune, este de ce Trei Ape? Răspunsul este simplu: lacul a fost făcut ca un baraj pentru trei cursuri de apă. Mai exact pentru Râul Brebu, Raul Grădiștea și Raul Semenic. Tot cele trei sunt cele ce formează râul principal din județul Timiș, râul Timiș. Aici puteți profita de diferite activități pe apă. Puteți alege și să faceți o drumeție sau doar să vă relaxați și să vă bucurați de natură. Orice ați faci va fi minunat.

 

 

DISTRIBUIȚI