Muzeul Ceasului din Ploiești 

228
Muzeul Ceasului

Nichita Stănescu spunea: „Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!”. Gândindu-mă la asta și văzând bogăția pe care o ascunde acest muzeu instant m-am gândit cât de frumos ar fi să te pierzi aici, să fie veșnic toamnă! Muzeul Ceasului din Ploiești reușește să aducă o adevărată operă de artă, o creativitate ieșită din comun. Totul pentru a face acele instrumente care ne măsoară timpul. Dacă astăzi ceasul nu mai pare ceva fascinant, te invit în clădirea care găzduiește acest muzeu. Ai să găsești aici arta pură a timpului.

Unicitatea timpului transpusă în Muzeul Ceasului din Ploiești

Timpul este unic. Acum e ora asta, timpul ăsta, ziua asta, anul ăsta. Niciodată nu o să mai fiu fix acum. Unicitatea cuprinde cu totul parcă acest muzeu. E singurul de felul lui în toată România. Muzeul Ceasului din Pitești a fost făcut printr-o dorință îndrăzneață a unui profesor. Este vorba despre Nicolae Simache, cel ce a și dat numele muzeului. Acesta-și dorea „timpul” ca parte a Muzeului de Istorie. Asta era undeva prin 1963, că tot vorbeam de timp. Au fost aduse treptat mai multe și tot mai multe obiecte prețioase. A fost, astfel, necesar să se mute într-un loc diferit. Atunci a primi Casa Luca Elefterescu care a fost reamenajată și pregătită să găzduiască Muzeul Ceasului. Toată munca a fost terminată în 1971, ca un an mai târziu să și fie vizitat de oamenii curioși.

 

1000 de piese se ascund acum aici. Multe dintre ele sunt atât de unice și diferite că este aproape imposibil să le vezi în alt loc. De exemplu primul ceas de buzunar, cunoscut ca „oul de Nürnberg”. Există chiar un cadran solar și un ceas pus în mișcare printr-o cădere de apă. Există un ceas care datează din 1634. Nu putem omite nici importanța dată de persoanele care le-au deținut. Există astfel ceasuri aparținând unor personalități precum: Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, B. P. Hașdeu, I. L. Caragiale și alte nume cunoscute.

DISTRIBUIȚI