Mănăstirea Tismana – „o lume de închipuiri, de basme”

3053
Mănăstirea Tismana - „o lume de închipuiri, de basme”
Mănăstirea Tismana - „o lume de închipuiri, de basme”

La 30 de kilometri de orașul Târgul Jiu se afă una dintre cele mai vechi mănăsiri din țară. Mai exact Mănăstirea Tismana cunoscută în țară pentru frumusețea ei, dar și pentru liniștea pe care o transmite. Fiecare simte ceva diferit când ajunge aici, însă ceea ce simțim toți este uimire. Uimirea frumuseții locului care ne întâmpină, atât pe drumul către mănăstire cât și în așezământul propriu zis.

De unde provine numele orașului

Originea numelui este destul de dezbătut. Nu se știe exact dacă numele vin de la arborele „tuia” care ascundea, pe vremuri, aceste locuri de restul privitorilor. Cuvântul Tismana, însă, vine de la „loc fortificat de ziduri”. Acest lucru pare mai vizibil, mai ales dacă privim priveliștea din perspectiva unei păsări, care zboară deasupra locului și privește în întregime frumusețea. Când spun frumusețea, însă, nu mă refer doar la mănăstire ci și la natura care pare că o protejează.

De multe ori a fost încercat a se găsi o descriere cât mai realistică a mănăstirii. Grigore Alexandrescu o ridica prin vechimea și măreția de care dă dovadă mănăstirea în contrast cu restul mănăstirilor de peste Olt. Alexandru Vlahuță face, după părerea mea, cea mai apropiată descriere a locului. Acesta compară mănăstirea cu: „o lume de închipuiri, de basme”. Nimic nu cred că poate cuprinde mai bine locul.

Prima cărămidă pusă spre a realiza „opera de artă”, căci altfel nu poate fi numită, a fost pusă de Cuviosul Nicodim. În 15 august 1377 a și fost sfințită. Locuitori din orașul care-i poartă numele au păzit zidurile mănăstirii, fiind astfel scutiți de dijme și biruri.

Tot aici se află și ceea ce este considerat a fi cea mai veche pictură bizantină din Țara Românească. Această pictură dadează diin 1564. Înainte de a exista această pictură, biserica era zugrăvită într-o singură culoare.

Din anul 1949 mănăstirea a fost transformată în chinovie de maici.

DISTRIBUIȚI